Moment BIZAR, în direct la TVR: un cameraman (posedat) a IZBUCNIT în timpul unei dezbateri pe referendumul pentru familie
Un moment mai puțin obinșuit a avut la TVR, în timpul emisiunii ”Pulsul zilei”. Într-o
Un moment mai puțin obinșuit a avut la TVR, în timpul emisiunii ”Pulsul zilei”. Într-o
Coca-Cola a postat, pe Facebook, o imagine care a fost interpretata in spatiul public drept
Autorii antici i-au descris în nuanţe sumbre pe geţi, uimiţi de ritualurile şi obiceiurile sălbatice
Dacă ai avea o maşină pe bază de thoriu, nu ar fi nevoie să o
Specialistul susține că permisivitatea cu care sunt crescuți micuții, pe termen lung, îi transformă în
SUA vor crea o ”Forţă spaţială” (US Space Force), a anunţat vicepreşedintele Mike Pence, mergând
In 2002 o patrula a disparut intr-o zona mai retrasa din Afganistan. O alta patrula
După ce a slăbit 70 de kilograme în 3 luni, un bărbat a ajuns să
În ultimii 20 de ani s-au scris cărţi şi publicat numeroase studii ştiinţifice prin care
Fotografii cu copiii tai sau copiii altora. Pentru ca in primul rand acestia sunt prea