Distribuie!
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Medicul chirurg Alexandru Pesamosca s-a născut la 14 martie 1930, la Constanța, într-o familie cu origini italiene.

loading...

Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

Și-a efectuat studiile primare la Școala Italiană din Constanța și a absolvit Liceul ”Mircea cel Bătrân” din localitate.

În copilărie visa să ajungă marinar, ca tatăl lui. În 1948, când toți cei din Marina Regală au rămas fără loc de muncă, s-a hotărât să încerce la Medicină. A învățat și a intrat printre primii. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București, în 1945.

A fost repartizat la Niculești-Jianu, un sătuc de lângă Fetești, unde a profesat în perioada 1954-1957.

Din anul 1957, s-a transferat la București, unde a lucrat în domeniul chirurgiei pediatrice la Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu”, între anii 1957-1984, fiind șef de clinică o mare parte a acestei perioade. A muncit fără încetare, fără să-și ia concediu, cu o mare abnegație și credință în Dumnezeu, insuflată de mic copil de către mama sa.

În anul 1984, s-a transferat la Spitalul Budimex (în prezent ”Marie Curie”), fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică (1984-2000). În tot acest răstimp, a efectuat un număr uriaș de operații (după unele estimări, în jur de 45.000, după propriile calcule ajungând la aproape 50.000), cu un mare devotament față de meserie, cu har și o mare o iubire față de copiii încercați de boli grave (uneori considerate incurabile). Unele dintre operațiile efectuate de medicul Alexandru Pesamosca au constituit premiere mondiale. A operat cazurile cele mai grele venite din toată țara, multe și din străinătate: China, Franța, Italia, Republica Moldova ș.a.

Medicul Alexandru Pesamosca alături de un mic pacient, 1989
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

Cu mulți ani în urmă, au venit la profesorul Pesamosca părinții unui copil grav bolnav. Erau din Ardeal și fuseseră la zeci de medici din țară. Chiar și medicul Pesamosca a rămas uluit. Micuțul Radu avea numai șapte ani, iar esofagul lui era plin de formațiuni tumorale benigne, iar copilul se putea sufoca în somn în orice moment. Cazul era deosebit de grav, doctorul a înțeles că n-are de ales. A acceptat să-l opereze fără nicio ezitare. S-a apropiat de iconița din peretele cabinetului, a spus o rugăciune și a intrat în sala de operație, deși nu știa ce avea de făcut pentru a-l salva pe copil.

“În momentul în care l-am deschis am simțit așa, ceva, ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creștet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influență divină, o inspirație providențială? Dumnezeu mi-a dat atunci forța să iau poate cea mai grea hotărâre din viața mea. I-am înlăturat tot organul bolnav și-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouț. Totul într-o singură operație. Așa ceva nu s-a mai făcut niciodată”, povestea profesorul Pesamosca într-un interviu.

Au fost zeci de ani în care a uitat cu totul de el. Gândurile lui erau doar la copii, iar unicul rost a fost să-i facă din nou să zâmbească. Fericirea lui supremă era să-i vadă pe copii după operație, cum se ridică din pat, îl apucă de pantaloni și îi spun “tata Pesi”. Așa îl strigau toți copiii, iar pentru el nu exista o bucurie mai mare.

Profesorul Pesamosca în salon, lângă copiii care îi spuneau ”tata Pesi”, 1989
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

Un alt caz deosebit a fost cel al unei fetițe de 9 ani, cu o infirmitate cumplită — se născuse fără sfinctere, cel anal și cel ureteral. Profesorul Pesamosca era deja după două nopți nedormite, a ațipit cam o oră, apoi a intrat la sala de operații. A reușit să ia din pulpa fetiței un mănunchi de fibre musculare, din care a ”confecționat” două noduri pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul ureterului. Operația a fost filmată, fiind vorba de-o premieră mondială. După niște ani, medicul a primit o invitație la un botez. Era vorba despre copilul nou născut al acelei fetițe operate când avea 9 ani.

“Astea împliniri, domnule. Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești și să-i cârpești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun, să alerge la tine și să te strângă în brațe, asta înseamnă fericire!”, spunea reputatul chirurg în interviu.

În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Științe Medicale din București.

Chirurgul înainte de operație, 1989
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

Din 1999, de când a murit soția sa (de la care a avut doi fii, ambii decedați), a locuit într-o rezervă de 10 metri pătrați a Spitalului ”Marie Curie”. Aici, în cămăruța cât o chilie de mănăstire, se afla toată averea lui de-o viață. Sute de cărți, studii de medicină, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de pick-up, toate îngrămădite în jurul lui, ca într-un ”templu” al amintirilor. În cămăruța aceea consulta, mânca și dormea. Apoi, zi și noapte, opera. A început să rămână în spital din 1984, la început, doar pe perioade, pentru a fi aproape de copiii pe care-i opera sau pentru a ajuta colegii mai tineri sau rezidenții. După ce au murit, rând pe rând, copiii și soția, s-a mutat definitiv în spital.

La acest spital a fost șeful Clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică până la pensionare, în 2006.

“Eu nu mai am ce să aștept. M-am pregătit demult pentru Judecata de Apoi. Am iubit mult copiii, toată viața m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operații. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toți aveau aceeași reacție. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranță. Și milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Și totuși, n-aveam voie să greșesc, eram obligat să ignor orice emoție.(…) Da, am iubit mult copiii. Măcar și doar pentru asta mă rog la Dumnezeu să fie mai îngăduitor cu mine și să-mi mai ierte din păcate”, spunea profesorul Pesamosca în interviu.

Prof. dr. Alexandru Pesamosca (stg.) și Jacek Paliszewski (dr.), ambasadorul Republicii Polone în România, la aniversarea a 20 de ani de la înființarea Spitalului Clinic de Urgență pentru copii ”M.S. Curie”, 2004.
Foto: (c) Paul BUCIUTA / Arhiva AGERPRES

În spatele unui caracter “care radia lumină”, Alexandru Pesamosca era un om foarte exigent. Spitalul de pediatrie nu era un loc de joacă. Cu rezidenții se purta în consecință. Îi pregătea, ținea “cursuri foarte frumoase”, dar cerințele sale profesionale erau atât de dure, încât foarte mulți medici tineri n-au rezistat alături de dânsul, spune medicul chirurg Gheorghe Burnei, care a fost rezident și ulterior colaborator al profesorului Pesamosca, într-un interviu.

“Puțini au fost cei care au rezistat, dar el îi iubea pe toți. Avea o duritate cerută de rigurozitatea și severitatea cazului respectiv și de dificultățile pe care le întâmpină un chirurg”, își amintește prof. dr. Burnei.

Profesorul Pesamosca impresiona de nenumărate ori în sala de operații, prin faptul că lua decizii covârșitoare cu o claritate stupefiantă. “Nu era intervenție pe care să n-o abordeze. Avea un repertoriu extrem de larg, era de o ingeniozitate pe care greu ți-o poți imagina fără să vezi cu ochii tăi. Și avea niște rezultate extraordinare. De multe ori te afli în fața unor situații așa de dificile, încât trebuie să aduci inovații. L-am văzut personal cum a inventat tehnici în domeniul chirurgiei de malformație, al malformațiilor elementelor toracice, al malformațiilor tubului digestiv”, declara medicul Gheorghe Burnei.

El și-a amintit, în interviu, cum, treptat, vârsta nu i-a mai permis profesorului Pesamosca să folosească bisturiul cu precizie. Dar nu s-a plâns niciodată. Și-a asumat însă imediat rolul de mentor, de sfătuitor. În sala de operații, multă vreme s-a auzit vocea lui indicând chirurgilor mai tineri: “Aici trebuie să faci așa, aici altfel”.

“Și totul mergea ca și cum intervenția ar fi fost făcută de el însuși. S-a transformat din ce era înainte, adică mentor și chirurg, în mentor și atât. Era ca un fel de duhovnic, ca un fel de patriarh al tuturor celor care aveau nevoie de el”, își amintea prof.dr. Gheorghe Burnei.

Amenințat cu evacuarea din rezerva unde locuia, intervenția opiniei publice și a presei a făcut ca acest lucru să nu se întâmple. Aici și-a trăit ultimii ani ai vieții, aproape de pacienții, studenții și medicii pe care i-a iubit și i-a sfătuit până în ultima clipă a vieții sale.

Marele chirurg a fost unul dintre ctitorii bisericii cu hramul Sfântul ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ocrotitor al tinerilor și Cuviosul Stelian Paflagonul, ocrotitor al familiei și al pruncilor, ale cărei lucrări au fost finalizate în februarie 1998, târnosirea bisericii având loc la 22 februarie 1998.

Capela din curtea Spitalului ”Marie Curie”, 2015
Foto: (c) Alex MICSIK / Arhiva AGERPRES

Medicul Alexandru Pesamosca (supranumit ”îngerul copiilor”) se numără printre marile nume din istoria chirurgiei românești, rezolvând un uriaș număr de cazuri în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic), inclusiv în domeniul malformațiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformației. Cazurile operate de el au fost rezolvate definitiv, fără sechele.

Bustul prof. dr. Alexandru Pesamosca, în curtea Spitalului ”Marie Sklodowska Curie”, 2015.
Foto: (c) Alex MICSIK / Arhiva AGERPRES

Profesorul Pesamosca a murit în noaptea dintre 31 august și 1 septembrie 2011. În septembrie 2014 i s-a ridicat un bust în fața Spitalului de Copii ”Marie Curie”.

AGERPRES (Documentare — Marina Bădulescu, redactor Arhiva foto: Mihaela Tufega, editor: Horia Plugaru)

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/03/14/documentar-in-memoriam-profesorul-alexandru-pesamosca-ingerul-copiilor-85-de-ani-de-la-nastere-11-47-48

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Citește mai multe:
Olanda este duşmanul de moarte al României, nein Constanţa, nein Schengen

Un lucru trebuie înţeles clar, fără divagaţii inutile pe teme de Europă civilizată. Oricâte puşcării

Povestea celor șapte pitici maramureșeni de la Auschwitz

În 1869 se năștea la Rozavlea, în Maramureș, Shimshon Isac Ovici, rabin și comediant ambulant.

Studenţii creştini ucişi într-o universitate din Kenya, comemoraţi la Cluj-Napoca

În urma unui apel pe Facebook, zeci de clujeni au venit în Piaţa Unirii din centrul

Cum se poate explica bucuria imensa dobandita in urma rugaciunii la Iisus

Până la vârsta de 65 de ani am făcut serviciul la marină, cu gradul de

Închide